Update. Ursul a fost tranchilzat și nu mai reprezintă un pericol pentru oameni, potrivit Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din  Harghita

Astfel de incidente se întâmplă, întrucât aceștia nu se mai tem de oameni, iar urșii sunt în căutare de muncă, au transmis oficialii Asociației Vânătorilor și Pescarilor Sportivi, pentru Agerpres

Cu toate acestea, explicația nu îi mulțumește pe edilii localităților în care au fost relocați. Ei își susțin cu privire la găsirea unor soluții pe termen lung.

Știre inițială.

Polițiștii din Harghita au confirmat incidentul. Din primele date, se pare că ursul nu a fost speriat nici de câinii de vânătoare, nici de oamenii care i-au venit în ajutor.

La acest moment, bărbatul primește îngrijiri medicale la Spitalul Ordoheiu Secuiesc.

Harghita. Bărbat, atacat de urs. Ministerul Mediului, somat să ia măsuri

Primarii din Transilvania au somat, în repetate râduri să ia măsuri de urgență. Mulți dintre ei spun că s-au trezit cu urși în localitățile lor, fiind relocați.

Domnul ministru să nu mai reloce urşi dintr-o parte în alta a ţării fără să întrebe primarul localităţii. Mută problema dintr-un loc în altul. Dacă acest urs a făcut probleme la Braşov, a fugit după turişti, după schiori, trebuie să fii nebun să muţi problema în alt judeţ. Să găsească o soluţie potrivită, să le facă un parc sau altceva.

Noi nu am avut aici urşi niciodată. Acum avem probleme cu urşii, că ne-au făcut pagube, au spart stupii la două familii. Nu ştiu câţi sunt. Unii spun că au văzut mai mulţi, alţii că au văzut doar unul. Tot felul de zvonuri. Nu sunt pui. Unul, sigur, este. Cam la două săptămâni după ce l-au relocat, a coborât în sat, din munţi. La noi e intravilan toată Valea Finişului. Nu ştiu de ce l-au adus aici, că nu e habitatul lui. Ursului îi place pădurea, dar tomberonarul ăsta de urs e tot timpul în sat. Am auzit că paznicul de vânătoare îi duce peşte acolo sus, în pădure. Dar ursul nu stă la peştele lui şi vine în sat”, a declarat primarul Ioan Man, localității Finiș, din județul Bihor.

Petiție pentru urșii din România

Aceasta este semnată de președinții consiliilor județene din Harghita, Mureș, Covasna și Brașov. Se solicită unele derogări privind permisiunea vânătorii de urși. În viziunea acestora, unii dintre urși ar trebui uciși, pentru că pun în pericol viața oamenilor, culturile agricole.

Comisia Europeană ar putea da o directivă în acest sens, în vittorul apropiat.