Prima fază a proiectului referitor la schimbul de terenuri de care Aeroportul ar fi trebuit să beneficieze, a fost din păcate, blocată.

Într-un comunicat oficial USR PLUS, justificarea votului cu privire la proiectul de hotărâre vizavi de schimbul de terenuri de care ar beneficia Aeroportul, este menționat în comunicatul de presă al celor de la la USR PLUS.

„În Consiliul Local Arad a fost supus votului un schimb de terenuri. Concret, municipiul urma să cedeze un teren de 8 hectare aflat între aeroport și autostradă, în schimbul unui teren pe care sunt clădiri ale companiei de apă, a terenului de sub parcului Bujor Buda și a parcării din fața hotelului Continental.

Schimbul a fost motivat de obținerea unei finanțări europene, prin care Aeroportul Arad să achiziționeze diverse echipamente. El a fost inițiat pe 26 noiembrie, printr-o procedură preliminară, votată în CLM. Am solicitat încă de atunci detalii despre proiectul care ar justifica acest schimb, detalii pe care nu le-am primit.

Am votat totuși procedura, în baza promisiunii că vom primi aceste informații până când va fi supus votului schimbul propriu zis. Între timp, am identificat proiectul Aeroportului pe pagina Ministerului Fondurilor Europene, depus în luna iunie 2020 și respins.

Cu toate acestea, schimbul de terenuri a fost pus pe ordinea de zi a ședinței CLM de ieri, 28.12.2020. Atât în cadrul comisiilor de specialitate cât și în plen, am solicitat detalii despre proiectul care face necesar acest schimb. Am spus că vom vota dacă ni se prezintă cea mai mică urmă a unui astfel de proiect, o fișă de lucru, orice fel de hârtie care să indice că Aeroportul sau CJA au nevoie de acest teren pentru a beneficia de fonduri europene.

Am cerut ca măcar numele acestui proiect să fie rostit și asumat de inițiatori, dacă există. Pentru că nimic din toate astea nu s-a întâmplat, nu am avut de ales decât să ne abținem, cu promisiunea că vom da totuși votul pentru acest proiect dacă, la o dată ulterioară, vor fi prezentate detaliile pe care le-am solicitat.

Astfel, dacă anumiți arădeni se simt prejudiciați de votul nostru, ne cerem scuze. În același timp, nu am fost aleși de cetățeni pentru a face jocurile cuiva. Administrația serioasă înseamnă proiecte așezate pe hârtie, nu vorbe și promisiuni, de care cu toții suntem sătui” – se arată în comunicatul celor de la USR PLUS.