Dacă te-ai săturat de aglomerația de la oraș și îți dorești să petreci o vacanță de câteva zile la munte, un concediu cu cortul în Munții Apuseni reprezintă cea mai bună alegere.

La peste 1.500 de metri altitudine, iubitorii naturii au posibilitatea să petreacă patru zile de concendiu la munte, în cort, deasupra norilor, departe de stresul zilnic.

Lăsând deoparte excursiile tipice, un concediu cu cortul va reprezenta un moment unic de a simți ce înseamnă cu adevărat să fii în mijlocul naturii.

Un concediu mai special: patru zile cu cortul în inima naturii

Doritorii nu trebuie să aibă nicio pregătire, ci doar un minim de echipament. Fiind preluați de către un microbuz și având tot timpul ghizi, participanții vor avea posibilitatea să trăiască patru zile, în perioada 19-22 august, la Petreasa, patru zile de neuitat.

Fiecare seară se va termina în jurul focului, cu muzică și mâncare tradițională din Apuseni. Organizatorii vor asigura transportul, iar prețul pentru o astfel de vacanță pleacă de la 420 de lei, plata fiind posibilă în două rate.

Cazarea este situată la 1550 m altitudine, iar cei care nu au cort vor avea șansa să-l închirieze.

În cele patru zile, participanții vor avea ocazia să se bucure priveliști minunate, vizitând comuna Horea și Vârful Petreasa, locul unde a avut tragicul accident aviatic din 2014.

Totodată, turiștii vor putea vizita Vârful Toaderu, Zănoagele, Dealu Coachii, Stăuin, La Garduri, Lămășoaia.

Cazare la 1550 de metri altitudine

Camparea va fi pe un teren privat cu acces la toaletă exterioară, apă de izvor, foc de tabără și ceaun.

Organizatorii recomandă ca echipamentul de campare să conțină un cort de munte cu două folii, saltea termizolantă și un sac de dormit de munte.

Vacanța cu cortul la 1550 de metri altitudine va avea loc în perioada 19-22 august 2021, iar experința pe care o vor trăi turiștii va fi una de neuitat.