Rusia va începe vaccinarea în masă de săptămâna viitoare, a anunțat Vladimir Putin. Președintele Rusiei susține că vaccinul din țara sa este ”cel mai bun”

Rusia va începe vaccinarea în masă de săptămâna viitoare, la ordinul lui Vladimir Putin. Președintele rus vrea ca întreaga populație să fie imunizată cât mai repede cu vaccinul dezvoltat de țara sa, pe care îl numește „cel mai bun”.

”Cer lansarea unei vaccinări în masă a întregii populaţii începând de săptămâna viitoare”, a declarat Vladimir Putin într-o reuniune a guvernului rus în regim de videoconferinţă, au informat Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Vladimir Putin susține, fără nicio rezervă, că vaccinul dezvoltat în Rusia este optim și cel mai bun. „Vaccinul rus este cel mai bun din lume”, a afimat liderul de la Kremlin.

Vicepremirul rus, Tatiana Golikova, a confirmat extinderea programului de vaccinare

Rusia se plasează pe poziţia a patra în lume ca număr al cazurilor de COVID-19. Autoritățile medicale rusești au început în luna decembrie vaccinarea pe scară largă contra acestei boli. Vicepremierul Rusiei, Tatiana Golikova, a afirmat că începând din 18 ianuarie autorităţile ruse vor fi pregătite să extindă programul de vaccinare.

Rusia a anunțat că a vaccinat până la această dată peste un milion de persoane. Rusia încearcă să demonstreze că poate gestiona singură pandemia COVID-19 și că face punctual pași importanți în acest sens.

Rusia nu a impus niciun fel de lockdown

Surprinzător sau nu, Rusia nu a impus niciun fel de lockdown în timpul celui de-al doilea val al pandemiei, început în luna septembrie. Oficialităţile de la Moscova susţin că restricţiile punctuale sunt suficiente pentru a reduce răspândirea COVID-19.

Worldometers.info prezintă pentru Rusia un total de 3451053 de cazuri de infectări cu COVID-19, 2854088 de vindecări și 63370 de decese de COVID-19. În ultimele luni aceeași sursă prezintă un grafic cu peste 20000 noi infectări zilnice cu COVID-19 în Rusia.

Miercuri, Rusia a raportat 22.850 de noi cazuri de COVID-19 în 24 de ore, fapt care conduce spre 3,5 milioane persoane numărul total al persoanelor infectate de la izbucnirea pandemiei. În același timp unele surse au rezerve în privința fidelității raportărilor din Rusia.