Dacă ai peste 40 de ani și vrei să optezi pentru analize gratuit, din 1 iulie procedeul se va schimba radical.

Statul român decontează un singur set de analize în fiecare an dacă ai trimitere de la medicul de familie. Din nefericire, acest lucru dă multe bătăi de cap, iar analizele gratuite se pot face doar câteva zile pe lună.

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, a explicat ce include noul pachet de analize gratuite pentru persoanele de peste 40 de ani.

„Ce este nou şi binevenit este că, în acest pachet de prevenţie, este inclusă şi o trimitere pentru analize de sânge şi că aceste analize se fac la laboratoare, în afara plafonului.

Adică, peste faptul că se termină plafonul lunar al laboratorului respectiv, nu va împiedica pacientul care are acel bilet de trimitere ca rezultat al unei consultaţii preventive să aibă acces la acele analize” , a explicat Ioana Mihăilă.

Vești bune pentru persoanele de peste 40 de ani

Prin fondurile primite prin PNRR, Ministerul Sănătății are de gând să investească în echipamente noi pentru cel puțin 3000 de cabinete ale medicilor de familie.

„Am gândit această dotare cu investiţii în aparatură de laborator care permite efectuarea analizelor la cabinetul medicului de familiei.

Şi vorbim din nou de analize de bază, nu de cele foarte sofisticate care trebuie în continuare să rămână apanajul asistenţei medicale de specialitate, dar şi în aparatură care poate să facă un diagnostic cardiologic, de exemplu, dacă ne referim la aparate de electrocardiografie sau aparate de ecografie” , a mai precizat ministrul Sănătăţii, relatează Mediafax.

Ioana Mihăila, ministrul Sănătății,  a declarat că se vor investi peste 8 miliarde de euro, cu fondurile primite prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în infrastructura spitalicească. Totodată, vor fi prioritizate acelea care răspund nevoilor populaţiei de servicii medicale şi care „se încadrează în buget”, relatează Agerpres.