Curios este cum s-au putut publica aceste filmări având în vedere faptul că ancheta este în plină desfășurare. Probabil acest lucru s-a întâmplat pentru a consolida apărarea hipermarketului care a susținut că fata a furat câteva produse din magazin, însă, problema nu a fost nicidecum aceasta, ci faptul că tânăra a fost agresată fizic de către un paznic.

Astfel, camera de supraveghere a surprins fata în vârstă de 18 ani cum stătea în camera de izolare în care a fost condusă de către doi paznici, cerându-i să își golească rucsacul. La un moment dat însă, apare și persoana acuzată de agresiune de către tânără, acesta fiind îmbrăcat într-o geacă gri și purtând o căciulă pe cap.

Într-adevăr, victima a spus adevărul, iar camerele de filmat au înregistrat momentul în care paznicul o strânge de gât cu antebrațul și o împinge pe bancă, după care aceasta se ridică doar pentru a fi împinsă din nou, moment în care fata îl lovește pe bărbat cu piciorul, care și el la rândul lui, îi dă un șut, urmat de o palmă zdravănă.

Apropiații celor de la Carrefour au spus pe rețelele de socializare că, în realitate, conflictul a pornit de la faptul că tânăra a provocat agentul în momentul în care aceasta l-a lovit cu piciorul, lucru care în mod clar, nu este adevărat.

 

Cu toate acestea, se pare că fata a fost doar jumătate corectă.

Întradevăr, ea a fost bătută, dar… a și furat, aspect pe care l-a negat de fiecare dată.

Înainte să fie oprită și dusă în camera de izolare, camerele de supraveghere au surprins-o cum a pus mai multe produse în rucsac.

În ciuda faptului că aceasta declarase că un a sustras nimic, camerele de supraveghere spun cu totul altceva. În imaginile video se poate observa cum victima agresată stă lângă un raft și introduce în rucsacul deja desfăcut și plasat în interiorul coșului de cumpărături, mai multe produse din incinta hipermarketului.

 

În momentul de față, ancheta este în desfășurare.