Atunci când numărul maghiarilor vaccinaţi va ajunge la 2,5 milioane, putem începe relansarea economiei, a declarat premierul ungar Viktor Orbán. Şeful Guvernului Ungar a subliniat că restricţiile aflate acum în vigoare vor rămâne cu siguranţă neschimbate pentru încă o săptămână. Orbán a afirmat că ar fi fost mai uşor să se ia o decizie pe o perioadă de două săptămâni. Dar, a spus el, deoarece  într-o săptămână se pot schimba multe, măsurile impuse acum se referă doar la această perioadă. Paştele va fi un moment de mare risc, deoarece răspândirea epidemiei este strâns legată de numărul de contacte.

Creşterea numărului vaccinărilor este cel mai important mijloc de apărare, a subliniat Viktor Orbán. În fiecare săptămână sunt vaccinate de patru sau cinci ori mai multe persoane decât cele care se îmbolnăvesc. Premierul a adăugat că vaccinarea trebuie să se desfăşoare rapid, dar pentru asta este nevoie de vaccinuri. În următoarele două luni vor sosi cu 500.000 mai puţine vaccinuri AstraZeneca decât s-a convenit. Pentru menţinerea ritmului de vaccinare, trebuie achiziţionat cel puţin un număr egal de vaccinuri din Est, a explicat premierul. Se  negociază şi există şanse bune ca vaccinurile AstraZeneca să poată fi înlocuite cu vaccinuri chinezeşti şi ruseşti.

Premierul ungar a afirmat că cel de-al treilea val al epidemiei doboară noi recorduri: joi au murit 213 oameni, 1174 de persoane sunt ventilate mecanic, iar peste 9.000 sunt internate în spitale. Acesta nu este momentul pentru a relaxa restricţiile, a adăugat premierul. Viktor Orbán a mai spus că mai există încă 1618 paturi echipate cu ventilatoare şi aproape 11.000 de paturi de spital libere, ceea ce înseamnă că deocamdată mai există capacităţi semnificative. Prim-ministrul ungar a amintit că în perioada care a trecut s-a consultat cu directorii spitalelor, care sunt oameni experimentaţi. Fiecare spital este gestionat aşa cum trebuie.

Orbán a solicitat familiilor, tinerilor şi antreprenorilor să mai reziste,până la relansarea economiei

În opinia premierului, noi înăspriri ale regulilor ar fi, deja, foarte dificil de suportat de către ţară. Viktor Orbán a solicitat familiilor, tinerilor şi antreprenorilor să mai reziste; după relansarea economiei, următorul an va fi unul foarte bun şi foarte rodnic. Viktor Orbán a vorbit şi despre faptul că redeschiderea va fi una treptată şi că este nevoie de un plan care să adapteze etapele repornirii lucrurilor la numărul de persoane vaccinate.

Premierul a vorbit şi despre faptul că vineri, numărul persoanelor vaccinate va depăşi 1,5 milioane. 1 260 000 de persoane deţin deja certificate de vaccinare, iar împreună cu cei care au trecut deja prin infecţie şi au şi o dovadă în acest sens, numărul persoanelor imune a ajuns la 2 milioane. Viktor Orbán a explicat că şi cei care pot dovedi cu documente faptul că au trecut prin infecţie pot primi un certificat verde. În timpul redeschiderii vor exista etape în care cei care deţin aşa ceva vor putea avea acces la mai multe servicii, a adăugat prim-ministrul.