Producător de vinuri, ,,Cotnari” a reușit să intre în Cartea Recordurilor. Firma producătoare de vin deține, până la momentul actual, trei recorduri mondiale.

Anunțul a fost făcut oficial pe site-ul Academiei Recordurilor Mondiale.

„Vinul Grasa de Cotnari al României, un soi de vin românesc asociat regiunii vitivinicole Cotnari, din județul Iași (regiunea istorică a Moldovei), unde a fost cultivat încă de la stăpânirea prințului Ștefan cel Mare (1457-1504), a câștigat 144 de medalii de aur și 61 de argint în competițiile internaționale doar în ultimii 10 ani, stabilind astfel recordul mondial pentru cel mai premiat vin”, au anunțat reprezentanții companiei.

Cramă premiată cu sute de medalii

Conform celor de la Cartea Recordurilor, crama ,,Cotnari” este cea mai premiată din lume. În ultimii 10 ani, crama a câștigat 588 de medalii la mai multe concursuri internaționale de vin. De asemenea, 322 sunt medalii de aur, iar 266 de argint. Conform Mediafax, ,,Cotnari” a stabili un record mondial pentru cea mai premiată cramă din lume.

Un alt record cu care se mândresc cei de la ,,Cotnari” este pentru cea mai mare bătaie cu șampanie. ,,Cotnari” a organizat o luptă cu vinuri spumate, unde au participat 135 de studenți din Iași. Evenimentul a avut loc la Casa Culturală a Studenților.

De unde provine numele de Cotnari?

Numele de ,,Cotnari” este dat de meșteșugul cotitului butoaielor (cot – a coti, a măsura și ar – meșter). La 1599 Cotnariul (cu 3.500 de fumuri) era unul dintre cele mai mari târguri ale Moldovei, după Suceava și Bacău. Încă din secolul al XVIII-lea datează primele însemnări istorice despre podgoria de la Cotnari.

Nicolaie Costin scrie că viile Cotnarilor erau cunoscute înainte de întemeierea Moldovei, la 1359, iar A. D. Xenopol menționează existența viilor de aici la 1288

O dată cu începutul sec. al XV-lea relatările despre podgoria de la Cotnari devin substanțiale, din perioada domniilor lui Petru al II-lea (1444-1449), Ștefan Cel Mare (1457-1504) și Despot-Vodă (1561-1563), când podgoria a atins o cotă maximă atât prin mărimea ariei cultivate cu viță de vie, cât și prin calitatea vinului obținut.

Primele evidențe cu privire la suprafața de vie pe totalul podgoriei datează din 1830 când 500 de pogoane din cele 720 de la Cotnari aparțineau localnicilor.