Imaginea postată de Iohannis a strâns în timp milioane de vizualizări, like-uri, dar și comentarii ironice.

” La mulți ani, bro’ , să crești mare!” , „Tot așa încruntat!”, „Hai, lasă copilăria că avem treabă!”, ” Țara arde și baba se piaptănă” , sunt câteva dintre mesajele postate de români.

Șeful statului nu are copii, dar a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Internaționale a Copiilor.

Mesajul s-a axat pe tema violenței asupra copiilor.

” Anual, 16.000 de copii sunt victime ale abuzului, neglijării, exploatării și oricărei alte forme de violență. Avem obligația să conștientizăm traumele la care sunt supuși acești copii și să folosim toate instrumentele, inclusiv cele legale, pentru a le preveni. Bătaia nu e ruptă din răi! (…) Fiecare copil trebuie să fie protejat și să aibă șanse egale de a-și atinge potențialul. De aceea, principiile non-discriminării, dreptul la viață și dezvoltare, respectul față de opiniile și interesele copiilor trebuie să se afle constant pe agenda publică, să se regăsească în practicile instituțiilor de orice fel, dar și ale cetățenilor în viață de zi cu zi”

Ce se sărbătorește, de fapt, la 1 Iunie

Organizaţia Naţiunilor Unite(ONU) a declarat această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959 şi Convenţia asupra Drepturilor Copilului în 1989. Convenţia prevede o serie de drepturi ale copiilor, între care dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie, la joacă, la viaţă de familie, protecţie împotriva violenţei, scrie site-ul www.un.org. Convenţia stabileşte o serie de drepturi ale copiilor, între care dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie, la joacă, la viaţă de familie, protecţie împotriva violenţe.

Asociațiile care militează pentru drepturile omului au solicitat parlamentarilor să modifice legislația actuală. Vor ca pedepsele pentru cei care lovesc copiii să facă închisoare pe viață.
Totodată, ONG-urile spun că statul român ar trebui să-i ajute mai mult pe copiii defavorizați, cei care nu au acces la educație din lipsa sărăciei. Anul