Virgil Musta a mai precizat că oamenii trebuie să fie mai precauți în această perioadă deoarece există riscul valului 3 al bolii.

„Dacă suntem precauți, pandemia poate fi ținută sub control. Sunt convins că asta se va întâmpla. Astfel încât Paștele să fie tradițional și să nu trebuiască să luăm măsuri restrictive. Pentru asta însă, toată lumea trebuie să înțeleagă riscul valului 3, iar regulile să fie respectate.

Foarte probabil că dacă nu se respectă regulile, restricțiile vor crește. Ca în toată Europa care e aproape închisă din cauza presiunii mari pe sistemul de sănătate care e în majoritatea țărilor europene. Cred că nu e suficient să discutăm în spital, ci trebuie discutat în comunitate cu factorii de decizie”, a precizat medicul.

Spitalele nu mai pot face face celui de-al treilea val pandemic

Conform spuselor lui Virgil Musta, spitalul din Timișoara este plin și sunt foarte puține locuri libere.

Spitalul nostru e de nivel 1 și e plin, avem doar câteva locuri în care, imediat ce se eliberează, alți pacienți sunt preluați. Și spitalele suport au presiune. Să fim precauti și să acționăm corespunzător din timp”, a mai precizat medicul, informează Digi24.

Tot mai mulți tineri sunt infectați cu COVID-19

Managerul Institutului ,,Marius Nasta” din București, Beatrice Mahler, a declarat că a crescut considerabil numărul de pacienți tineri infectați cu noul coronavirus.

„La Institutul Marius Nasta lucrurile s-au schimbat într-un mod negativ, aș putea spune, în ultimele trei zile. Numărul de internări de pacienți cu forme severe. Mult mai tineri decât perioada noiembrie-decembrie, pacienți care ajung cu saturații scăzute la spital, este mare. Suntem aproape la numărul complet de paturi ocupate” a declarat duminică, la Digi24, managerul Institutului Marius Nasta.

La secția de terapie intensivă, numărul pacienților COVID a depășit din nou numărul de 1000, la nivelul întregii țări.

Temerea de un val 3 al pandemiei se bazează pe creșterea numărului de infectări, în ultimele zile, a cazurilor de COVID-19.