Vremea va continua să fie capricioasă, transmite ANM. Duminică, 25 aprilie, va fi rece pentru această dată . În nord și nord-est, ceața va fi în persistentă, iar după amiaza va ploua slab.
Vremea la munte și în Transilvania
În nordul Carpaților Orientali, va ninge slab, porivit ANM. În restul țării, cerul va fi variabil, mai mult noros după-amiaza. În zonele de deal și de munte, dar numai izolat se vor semnala ploi slabe, iar la altitudini de peste 1500 m, trecător vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab până la moderat, mai puternic la munte. În zona înaltă, rafalele vor depăși 60…70 km/h și, trecător, în nord-vestul, centrul și estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 grade în Maramureș și 20 de grade în sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 8 grade. Dimineața și noaptea, izolat, va fi ceață, iar mai ales în regiunile intracarpatice, se va produce brumă.
Cum va fi vremea în București
Duminică, 25 aprilie, vremea în Capitală va fi, în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 6…7 grade, mai scăzută în zona periurbană spre 3 grade.
Prognoza meteo, luni, 26 aprilie
Luni, 26 aprilie, vremea va rămâne rece pentru această perioadă, spun meteorologii.
Ziua, cerul va fi temporar noros și numai izolat se vor semnala ploi slabe, cu o probabilitate mai mare dimineața, mai ales în nord-est, apoi în sud-vest și sud. Seara și noaptea ceața se va accentua, iar mai ales în jumătatea de sud a teritoriului temporar va ploua.
La munte vor fi precipitații mixte, iar la altitudini de peste 1500 m va continua să ningă. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în special în zona montană înaltă, unde viteza la rafală va depăși temporar 60…70 km/h, spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 20 de grade, iar cele minime vor fi varia între – 2 și 9 grade. În nord-vestul țării, pe arii restrânse se va produce brumă și ceață.