Vremea se schimbă total, în toată țara, de azi, 6 aprilie, transmite ANM.

În Transilvania și în Banat, temperaturile vor fi extrem de scăzute pentru această perioadă.

Se vor înregistra ploi, lapoviță și închisoare.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul acestei zile în centrul, estul şi sudul ţării, zonă unde pe arii restrânse va ploua slab. De asemenea, în cursul nopţii și în regiunile vestice şi nord-vestice ale României se vor înregistra precipitații mixte.

Vor fi condiţii de ceaţă, iar spre sfârşitul nopţii se va depune brumă pe arii restrânse, mai ales în Transilvania, dar și în zonele de deal. În Capitală va ploua, spun meteorologii.

Temperatura maximă va fi între 5 și 7 grade Celsius în Banat şi Crişana şi 18-19 grade în sudul Munteniei.

Vremea, miercuri, 7 aprilie

Potrivit ANN, temperaturile maxime se vor încadra în general între 3 şi 13 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse în tre -6 şi 3 grade Celsius.

Va fi vânt puternic și vreme rege în toată țara.

Prognoza meteo la munte

La munte, vremea va fi de iarnă în toată regula. Va ninge viscolit.

Vântul va sufla cu putere. Rafafele vor depăși 80-100 dekilometri la oră.

Vremea în Capitală în următoarele 48 de ore

În București, cerul va fi temporar noros. Vântul va avea intensificări, mai ales ziua, cu rafale de 45-55 de kilometri la oră. Vor fi posibile ploi slabe, iar temperatura va fi cuprinsă între 0-13 grade Celsius.

„Luna aprilie este o lună reprezentativă de primăvară, mai stabilă decât luna precedentă, martie. Fenomenele specifice iernii sunt rar resimţite, iar fenomenele extreme de vară au o frecvenţă foarte redusă. Sub influenţa dominantă a circulaţiei aerului dinspre vest şi sud-vest şi ca o consecinţă a schimbărilor în distribuţia centrilor barici de pe continentul european, temperatura
medie lunară a aerului înregistrează un salt evident faţă de lunile anterioare”, susţin meteorologii, potrivit Agerpres.