Vremea va deveni ușor instabilă, sâmbătă, 8 mai, potrivit ANM. De asemenea, nu vor lipsi descărcările electrice.
Cerul va avea înnorări și va ploua în vest, centru și nord și pe arii mai restrânse în restul teritoriului. Vor fi mai ales averse, iar în sud-est se vor semnala și descărcări electrice și vor fi condiții de grindină. La munte, la altitudini de peste 1800 m, îndeosebi spre sfârșitul intervalului precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare. Pe arii restrânse, cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp.
Vremea pe regiuni și la munte
Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în zona înaltă a Carpaților Meridionali, unde la rafală se vor depăși 80…90 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 5 şi 15 grade, mai scăzute în depresiuni
În prima parte a zilei cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate în nord, centru și în sud-est, precum și munte, unde doar pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată și posibil descărcări electrice.
În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitaţii mixte. Noaptea cerul se va degaja treptat devenind mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări ziua în majoritatea regiunilor, cu viteze la rafală în general de 45…55 km/h, iar la munte, cu precădere în zona înaltă a masivelor sudice, va sufla tare, cu peste 90 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 13 şi 20 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade, mai coborâte, spre valori în jurul a -4 grade, în depresiuni unde se va forma brumă.
Când vom avea soare din plin
Duminică, 9 februarie, vom avea soare din plin, spun meteorologii.
Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi față de ziua anterioară în vest, centru și nord, astfel că, în orele amiezii, la nivelul întregii țări se vor înregistra temperaturi în jurul celor normale pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile estice, unde în orele după-amiezii vor fi înnorări trecătoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sudul Banatului și în zona Carpaților Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 14 şi 22 de grade
sursa: ANM