Evenimentul World Snow Day se va desfășura pe pârtia Buscat din stațiunea clujeană Băișoara. În cadrul evenimentului vor avea loc curse de schiuri, tras cu arcul, mers cu spatele și aruncare de bulgări.

World Snow Day. Un eveniment unic în Apuseni

Într-un comunicat trimis, luni, 11 ianuarie, de către organizatori, Cluj va găzdui pe 17 ianuarie un eveniment internațional unic pentru toți iubitorii sporturilor de iarnă. „World Snow Day. Un eveniment unic în Apuseni! În prima lună din an, judeţul Cluj este gazda unui eveniment internaţional unic şi inedit în Europa. Practic, toţi iubitorii sporturilor de iarnă, chiar şi cei care NU au experienţă, sunt invitaţi duminică, 17 ianuarie, la „celebrarea” zăpezii, în cadrul resortului Buscat, din staţiunea Băişoara”

Participanții la World Snow Day vor beneficia de cursuri gratuite de schi și snowbord. Ei vor fi instruiți de către antrenori cu experiență. Evenimentul va fi organizat în parteneriat cu Federația Internațională de Schi.

Tot în comunicatul organizatorilor, în cadrul evenimentului va avea loc o competiție intitulată : Fun Race. ,,Va fi o cursă distractivă pe schiuri, cu elemente surpriză precum: staţia de tras cu arcul, aruncatul bulgărilor, mersul cu spatele şi multe alte surprize. Iar cei mai buni vor primi premii din partea organizatorilor”, au transmis reprezentanții evenimentului.

Pentru organizarea evenimentului ce se va desfășura în stațiunea clujeană Băișoara, organizatorii vor respecta regulile impuse de către autorități în vederea limitării răspândirii virusului COVID-19.

Organizatorul evenimentului, Bogdan Andreica, managerul Asociației Napoca Trio a mărturisit că-și dorește să atragă tineri și copii către sporturile de iarnă, iar pe viitor să deschidă o școală de schii în stațiunea clujeană Băișoara.

„Scopul evenimentului este de a atrage cât mai mulţi copii/tineri către sporturile de iarnă, de a descoperi tainele acestor activităţi fizice. De altfel, pe viitor, planul nostru este să facem o şcoala de schi în Băişoara/Buscat, pentru că zona are un potenţial turistic neexploatat la maxim”