În cursul săptămânii trecute un călugăr a ajuns de urgenţă la spital după ce s-a accidentat.
Acesta se urcase în clopotniţa de la Mănăstirea Parva pentru a verifica de unde anume intra apa de ploaie in instalaţia clopotului, însă la un moment dat, s-a dezechilibrat şi a căzut direct pe beton.
Echipajele medicale au reuşit cu greu să îl stabilizeze pe călugăr, acesta fiind ulterior predat unui elicopter SMURD şi trimis de urgenţă la Cluj unde a intrat în operaţie.
Potrivit poliţiştilor, aceştia au alertat Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistriţa-Năsăud care au început cercetările aferente cazului de faţă.
”Incidentul de la Parva este comunicat la noi. Cazul este în cercetare. În funcție de evoluție va fi preluat. Deocamdată călugărul trăiește. Cazul este cercetat de o comisie numită de către protopopiatul de la Năsăud. Cazul este în cercetare. S-a mers la fața locului și așa mai departe.
Doamne dă ca și călugărul să își revină. În finalizarea cerxcetării va veni dosarul la noi spre avizare și se încadra ca accident cu incapacitate temporară de muncă. Eu asta îmi doresc. dacă călugărul decedează, cazul va fi preluat de către ITM. Așa e legislația” a declarat Gavrilă Rodilă în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural din data de 31.03.2021
Ce spune ISU Bistriţa
La momentul accidentului, ISU Bistriţa a făcut următoarea declaraţie:
„Echipajul de terapie intensiva mobila SMURD a preluat pacientul in vârstă de aproximativ 33 de la echipajul SAJ BN, ajuns primul la locul solicitării. Victima prezenta un traumatism cranian sever prin cădere de la înălțime, era în coma profunda. A fost stabilizat de echipajele medicale și predat elicopterului SMURD de la Baza a Aeromedicala Jibou. Echipajul aerian l-a transportat la o clinica de specialitate din municipiul Cluj-Napoca”, precizează reprezentanții ISU Bistrița.
La rândul lor, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Năsăud a menţionat faptul că:
”Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Năsăud efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care, în acestă după-masă, în localitatea Rebra, un bărbat s-a accidentat. Conform primelor date, bărbatul în vârstă de 33 de ani, din Rebra, călugăr, în timp ce efectua lucrări la o clopotniță, în incinta mănăstirii din localitate, a căzut de la înălțime.
Acesta a fost preluat de un elicopter SMURD și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă pentru efectuarea de verificări de specialitate” transmit reprezentanții IPJ BN.