Consiliul Județean Sălaj a informat că în două luni se va realiza  nouă parcare. Noul nivel al parcării va avea o suprafață de 1900 mp și se vor realiza 85 de locuri de parcare. Reprezentanții Consiliului Județean au prevăzut un termen de două luni pentru finalizarea parcării de la Spitalul Județean de Urgență Zalău.

Extinderea pe verticală a parcării impune parcurgerea etapelor de proiectare aferente întocmirii documentațiilor impuse prin Certificatul de urbanism actualizat.

Realizarea proiectului a început de anul trecut

Proiectul de amenajare a parcării semi-îngropate  și  realizarea unui nou etaj  la Spitalului Județean de Urgență Zalău a demarat în luna iulie 2020.

Valoarea e de peste 5,9 milioane lei. Banii sunt asigurați de la bugetul județului. Până în prezent s-a executat în proporție de 46 %.

”Estimăm că lucrările se vor finaliza în luna iulie 2021, iar pentru construcția nivelului nou estimăm un termen de execuție de 12 luni. La finalul investiției, parcarea va oferi un număr de 176 locuri, inclusiv cele destinate persoanelor cu dizabilități și cele pentru mama și copilul.

În această perioadă, având în vedere condițiile meteorologice, urmează a fi emis ordinul de întrerupere a execuției lucrărilor”, ne-a transmis Consiliul Județean Sălaj.

Spitalul Județean din Zalău

Construcția spitalului a început în 1849, iar din 1888 spitalul este în stare de funcționare. Construcția actualei locații a spitalului a început în 1974, iar din 30 septembrie 1978 și-a început activitatea cu 1280 de paturi și cu 994 de angajați.

Spitalul Județean de Urgență Zalău are o structură complexă.  Există specialităţi medico chirurgicale dispuse în 15 secţii. De asemenea, există  15 compartimente în cadrul secțiilor și 6 compartimente de sine stătătoare. Dintre acestea, 17 secții și compartimente sunt unice la nivel judeţean.

În anul 2016, Autoritatea Națională de Management a Calității în Sănătate ANMCS (ordinul nr. 291/2 iunie 2016), încadrează Spitalul Județean de Urgență Zalău în categoria ,,Nivel acreditat.

Spitalul Județean de Urgență Zalău este în permanență pregătit pentru a asigura asistența medicală de urgență oricărei persoane a cărui stare de sănătate este critică.