Tema acestui an a Zilei Internaționale a Muntelui,  Biodiversitatea montană atrage atenţia asupra faunei şi florei montane și să abordăm amenințările cu care se confruntă.

Obiectivele de dezvoltare durabilă reprezintă planul pentru realizarea unui viitor mai bun și mai durabil pentru toți. Acestea abordează provocările globale cu care ne confruntăm, inclusiv sărăcia, inegalitatea, schimbările climatice, degradarea mediului, pacea și justiția

Gestionarea durabilă a biodiversității montane a fost din ce în ce mai recunoscută ca o prioritate globală. Obiectivul de dezvoltare durabilă este dedicat conservării biodiversității munților, având în vedere relevanța sa globală. Biodiversitatea în toate ecosistemele este în centrul atenției, deoarece Organizația Națiunilor Unite a declarat 2021-2030 Deceniul ONU privind restaurarea ecosistemelor, iar guvernele se pregătesc să negocieze cadrul global pentru biodiversitate post-2020 pentru adoptare în acest an la cea de-a 15-a reuniune a Conferinței Părților ( COP 15) la Convenția privind diversitatea biologică (CBD).

Munții Carpați sunt un lanț muntos ce aparține marelui sistem muntos central al Europei. Aceștia se întind pe aproape 1.500 de km și pe teritoriul a opt state (Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România și Serbia), însă mai mult de jumătate din lanțul muntos se află în România.

Clima Carpaţilor Româneşti trebuie privită, în primul rând, în corelaţie cu poziţia geografică a României pe Glob. Această aşezare a ţării determină influenţele corespunzătoare : cele vestice, cu mase de aer umed, a căror prezenţă conduce la caracteristica de moderare în cea mai mare parte a teritoriului României, inclusiv al Carpaţilor, apoi cele nordice (umede şi mai reci), cele estice sau continentale (calde în timpul verii şi reci în anotimpul de iarnă, în mod constant lipsite de umiditate), la care se adaugă influenţele sudice (cu efecte moderatoare). Pe acest fond climatic de ansamblu intervine şi condiţia de altitudine a Carpaţilor, care introduce modificări destul de însemnate (scăderi de temperatură în raport cu înălţimea sau creşterea cantitativă a precipitaţiilor la înălţimi mari), dar şi poziţia acestora în faţa maselor de aer. De asemenea, culoarele de vale şi depresiunile aduc devieri ale curenţilor de aer, inversiuni de temperatură (cu geruri persistente iarna) sau, dimpotrivă, încălziri ca urmare a «efectului de foehn» de la începutul primăverii.

Avem munţi cu privelişti care îţi taie răsuflarea.Avem lacuri de munte care au inspirat mituri şi balade. Munţii Bucegi sunt bine cunoscuţi în lume iar legendele despre spiritualitatea dacilor au atras mii de turişti în ţara noastră.

Deci, aniversarea propusă de Naţiunile Unite ne aminteşte şi ne îndeamnă să-i ocrotim.